Editura; Orizonturi
Număr de pagini; 264
Anul apariției; 2003
Pierre Girault de Nolhac (15 decembrie 1859 în Ambert - 31 ianuarie 1936 la Paris), cunoscut sub numele de Pierre de Nolhac, a fost un istoric francez, istoric de artă și poet. După ce a studiat la Le Puy-en-Velay, în Rodez și Clermont-Ferrand, Pierre de Nolhac a plecat la Paris, în 1880 pentru a întreprinde un grad literatură la Sorbona și Ecole des Hautes études pratique, unde a mai târziu a devenit director de studii
A fost membru al Școlii Franceze de la Roma în 1882, a studiat umanismul italian din secolul al XVI-lea. În 1886 el a fost atașat la Muzeul din Palatul de la Versailles și a devenit curator în 1892, înființând un scaun de istoria artei din cadrul École du Louvre, în 1910, apoi sa retras la Muzeul Jacquemart-André în 1920. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1922.
Activitățile sale în muzeul de la Versailles au fost cruciale, deoarece au contribuit în mare măsură la modernizarea și la restabilirea colecțiilor, inclusiv mobila, care a fost dispersată în timpul Revoluției Franceze. El a jucat un rol în pregătirile pentru Tratatul de la Versailles, care a avut loc la Palat în iunie 1919.
Pierre de Nolhac a lăsat o parte substanțială de lucru dedicat în mare parte istoriei, în special a umanismului renascentist. În timpul șederii sale la Școala franceză de la Roma (1882-1885), el a descoperit manuscrise nepublicate ale Petrarca din biblioteca Vaticanului, iar descoperirea a ajutat cunoștințe avansate cu privire la subiectul său
Monografia lui pe Fulvio Orsini este încă autoritate. De asemenea, el a dedicat mai multe cărți pentru Regina Maria Antoaneta-la Versailles. Opera sa, ca poet a fost recunoscut în timpul său, în special prin prietenul său, poetul italian Gabriele d'Annunzio.
Biblioteca centrală de la Versailles are multe manuscrise de lucrări majore de Pierre de Nolhac, inclusiv Erasmus și Italia, regina Maria Antoaneta, Nattier, Ludovic al XV și Maria Leszczyńska. De asemenea, sunt disponibile în original discursul său de acceptare din 1924 la Academia Franceză și a corespondenței sale foarte detaliate cu figuri diverse, precum Marcel Proust, Henri Bergson, Leconte de Lisle, Ernest Renan, sau Mussolini Liautey.
A fost emis un timbru poștal care poartă imaginea lui 13 februarie 1960.
O stradă din Versailles, în apropierea castelului dintre Pavilionul Dufour și Marele Comună, îi poartă numele.
El este tatăl pictorului Henri de Nolhac.
(Sursa; Wikipedia)
Pe măsură ce am citit cartea tot mai mult mult am comparat-o pe Marchiză cu Cinderela, poate că la prima vedere nu sunt asemănări așa de mari, dar în anumite privințe se dovedește acest lucru. Era o mică burgheză cu o situație potrivită, dar nu de ajuns cât să ajungă la Versalilles.
Jeanne Antoinette Poisson, s-a născut la Paris pe 29 decembrie 1721 ca fiică a lui François Poisson și a soției lui Madeleine de la Motte. Aceasta a avut un frate mai mic Abel François Poisson de Vandières, care cu ajutorul ei a devenit Marchiz de Marigny
Din câte am citit și s-a relatat în carte, Marchiza a fost cea mai influentă metresă a timpului ei și a lui Ludovic al XV-lea, poziția ei a fost și de așa natură pentru că n-a manifestat niciun sentiment de aversiune față de curteni sau familia regală, chiar Marchiza îl îndemna pe rege să-i mai ofere atenții soției sale, deși fiul său a detestat-o, a avut ranchiună pentru toate metresele și pentru tatăl sau care avea un comportament libertin.
Acest lucru n-a oprit-o din ascensiune, care încă din copilărie a fost puternic trezită și alimentată de mama sa. Se spune că Jeanne Antoinette ar fi afirmat o dată că mama ei a dus-o la o ghicitoare care i-a prezis că într-o zi va domni peste inima unui rege, de aici i s-a și tras numele de Reinette (mica regină)
Deși cam toată familia a avut aspirații înalte, viața lor a fost neliniștită și nesigură, asta pentru că tatăl ei a fost condamnat pentru fraudă în dauna administrației publice și forțat să fugă în Germania. Dar chiar și departe fiind a ținut legătura prin scrisori și s-a interesat de fiica sa.
Aceasta și-a petrecut copilăria la Ursuline în Poissy, unde a primit o educație bună, iar spre adolescență, mama ei a retras-o din acel loc și i-a adus tutori acasă care s-o învețe să cânte la clavecin, să danseze, să cânte, să picteze și să recite piese întregi. Îndeletniciri care-i vor folosi foarte mult la Versailles.
Această lucrare fiind una biografică, nu vreau să mai dau multe detalii, pentru că s-ar pierde curiozitatea și esența ei. Așa că cine e interesat o poate lua de aici.
Toate cele bune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu