Indiciu Dublu

Cazurile Timpurii ale lui Poirot este o colecție de povestiri scurte scrisă de Agatha Christie și care a fost publicată pentru prima dată în Marea Britanie de către Ed. Collins Crime Club în septembrie 1974.
În aceasta colecție, Christie schițează unele cazuri de la începutul carierei lui Hercule Poirot, înainte ca el să aibă un renume internațional ca detectiv. Toate poveștile au fost publicate inițial în publicații periodice între 1923 și 1935.

Poirot este chemat de Marcus Hardman, un colecționa de diverse obiecte prețioase antice, pentru a investiga un jaful unei bijuterii. Furtul a avut loc când întreținea niște prieteni la o mică petrecere de ceai în casa sa. El le-a arătat oaspeților săi colecția de bijuterii medievale și mai târziu a descoperit că seiful i-a fost prădat și obiectele luate.Patru dintre invitații săi au avut ocazia de a lua obiectele; Domnului Johnston, un milionar din Africa de Sud abia sosit la Londra; Contesă Vera Rossakoff, o refugiată din Rusia; Bernard Parker, un agent tânăr și efeminat pentru dl Hardman, și Lady Runcorn, o doamnă de societate de vârstă mijlocie, a cărei matușă este cleptomană. Poirot analizează locul crimei și găsește o mănușă pe ușa seifului și o cutiuță de tutun cu inițialele "BP".
 Acesta îl vizitează Bernard Parker, care afirmă că mănușa este lui, dar neagă vehement că îi aparțîne cutiuța de tutun. Cu toate acestea, Poirot găsește perechea mănușii în holul casei lui Parker. Mai târziu în acea zi,detectivul primește o vizită de la contesa Rossakoff, care este indignată că acesta îl chestionează pe Parker. Inițial o suspectează pe contesa de duplicitate, dar Poirot admite că impresionanta doamna este cine spune că este. În acea seară, Hastings îl vede Poirot că studiază o carte despre gramatica rusă. A doua zi îl vizitează Hardman și îi spune cine este hoțul. Colecționarul este uimit și lasă pe Poirot să rezolve chestiunea fără implicarea poliției. Poirot și Hastings îi fac o vizită Contesei și Poirot îi spune cu calm că taxiul așteaptă și că ar  fi fericit dacă i-ar da bijuteriile,
Ea, la fel de calmă face ce i-a cerut. Se despart în termeni maleabili, contesa admițând că Poirot este unul dintre puținii oameni de care se teme. La rândul său, Paroit se declară impresionat de ea. Detectivul îi mărturisește lui Hasting că indiciul dublu l-a constituit mănușa găsită pe hol, lucru ce l-a făcut să intre la suspiciuni. Doar unul dintre indicii făceau parte din intrigă celălalt fiind o greșeală, Cum cutia de tutun nu-i aparținea lui Parker, acela trebuie să fi fost indiciul din intriga pusă la cale. Cutia îi aparținea Contesei ale cărei inițiale; VR sunt BP in chirilică, prin urmare aflăm și de ce Pairot era interesat de gramatică rusă.

❤How to Develop Your Own Drawing Style ❤ My Art Before and After ❤

Piercing

Autor; Ryu Murakami

Editură; Polirom

Nr de pagini; 208

Anul apariției; 2009

Ryu Murakami (村上 龍 Murakami Ryu născut 19 februarie 1952 în Sasebo, Nagasaki) este un romancier japonez, scriitor de nuvelă, eseist și regizor. Romanele lui Murakami explorează natura umană prin teme de deziluzie, consumul de droguri, suprarealism, crimă și  război, puse pe fundalul întunecat al Japoniei.  Romanele sale cele mai cunoscute sunt Almost Transparent Blue, Coin Locker Babies și În supa Miso.

Sursa; Wikipedia

Romanul Piercing (1994), un thriller tensionat si brutal, il are ca „erou" pe Kawashima Masayuki, un tata ce se vede confruntat cu un impuls irational din ce in ce mai puternic de a-si injunghia copilul, recreind astfel un episod traumatic din propria adolescenta. Cind aceste fantasme violente incep sa puna stapinire pe constiinta sa, Kawashima hotaraste sa caute o victima anonima, o prada usoara, pentru a-si defula impulsul criminal, protejindu-si astfel propria familie. Dupa o planificare meticuloasa, interesul sau se fixeaza asupra unei tinere prostituate cu aspect vulnerabil, cu care isi programeaza o intilnire si trece la actiune. Faptul ca potentiala sa victima practica sado-masochismul este insa un indiciu ca in scenariul ucigas ar putea interveni anumite intorsaturi de situatie. Piercing este un roman captivant si crud, un amestec bizar de comedie neagra si horror care se citeste pe nerasuflate.

„Un roman cu ecouri din Poe si Dostoievski – Murakami simte aceeasi fascinatie pentru cel mai intunecat nivel al personalitatii, iar criminalul sau este in mod esential rupt de lume, prada unei singuratati infioratoare. O carte inspaimintatoare si captivanta." (The Times)

„Microromanul lui Murakami este echivalentul unui film horror de o intensitate obsesiva. Scris cu o ironie ce ne aminteste de Bret Easton Ellis, Piercing e un roman care isi captiveaza si ingrozeste cititorul prin intriga sa socanta, bine dozata." (Financial Times)

„La fel de palpitant si de socant ca In supa miso, Piercing este un thriller psihologic mult mai intunecat." (Daily Mail)

Sursa; Polirom

      În aceasta mult prea interesantă cărticică, este vorba de un tătic pe nume Kawashima, care are niște grave probleme de comportament survenite din cauza traumelor din copilărie. După ce moare tatăl său rămâne în grija mamei, care-l bate crunt și des. Urmând apoi să rămână la un orfelinat timp de doi ani. Nu prea mult timp, căci, bunica din partea tatălui îl ia în grijă.

     Bineînțeles că mult sau puțin,toate acestea accentuează traumele sale. Duce o viață de adolescent destul de normală apoi, în perioada de adult are o relație cu o prostituată care era cu nouăsprezece ani mai mare decât acesta. O relație toxică și anevoioasă, care culminează într-o seară cu o tentativă de crimă. Kawashima o înjunghie în abdomen pe iubita sa, cu un spărgător de gheață.

     Nu are probleme cu poliția pentru că aceasta nu-l denunță, și toate astea s-au sfârșit prin a nu se mai vedea vreodată. Dar acesta nu rămâne singur pentru multă vreme, pentru că o întâłnește pe o anumită Yoko într-o galerie de artă destul de pustie. Iar din vorbă în vorbă peste un an și ceva se căsătoresc.

     Aceasta îi știe tot trecutul în afară de episodul cu spărgătorul de nuci.

     Aceștia ajung să aibă și o fetiță, și la puțin timp de la nașterea ei, Kawashima ajunge să aibă o dorință nebunească de a o înjunghia și pe aceasta cu spărgătorul de gheață. Conștientizează că nu e în regulă să aibă astfel de gânduri, așa că își face un mic plan sinistru.

     " Însă Kawashima era convins că Yoko nu s-ar fi îndoit de el niciodată. Nu era genul de femeie care să pună la îndoială spusele cuiva. De când se cunoscuseră, cu șase ani în urmă, și până acum, nu o mințise nici măcar o dată, deși îi ascunsese anumite lucruri. Și asta pur și simplu pentru că însemna foarte mult pentru el și nu voia să-i trădeze încrederea. Și în plus, nu are mare scofală dacă îl bănuia de adulter."

     Kawashima se cazează la un hotel, după care își notează pe un caiet planul său macabru. Dorea să înjunghie o prostituată și a ales una ce practica sado-maso. Bineînțeles că prima dată a făcut o mică repetiție cu una de patruzeci și ceva de ani, însă bineînțeles că a fost vorba doar de plăcere. Mult mai târziu o întâlnește pe Sanada Chiaki, care are și ea traume din copilărie.

     " Încă nu se hotărâse asupra vârstei victimei. Nici ideea unei femei mature, trecută de treizeci și cinci de ani, nu era de aruncat, dar parcă n-ar fi simțit aceeași satisfacție dacă și-ar fi înfipt spărgătorul de gheață într-un stomac cu piele flașcă. De îndată ce în minte i se strecură ideea de a cere o femeie tânără, cu pielea albă și fermă, începu să tânjească după o femeie mai matură, către patruzeci de ani. Decizia de a alege o femeie tânără și exaltarea produsă de notițele din caiet se combinară în mod ciudat, rezultând o stare de excitare sexuală de neînțeles, care pusese stăpânire pe el. "

     Multe alte detalii legate de întâlnirea lor, o să le aflați dacă o să binevoiți să cumpărați cartea.

Toate cele bune!  

Fecioara și Căpcăunul

Autor; Michel Tournier

Editură; Rao

Nr de pagini; 160

Anul apariției; 2010

Cum a putut Ioana d'Arc, o fiinţă aşa de lucidă şi sensibilă, să îl accepte ca tovarăş pe Gilles de Rais, care trebuie să fi fost un copil vicios, un adolescent pervers, un tânăr plin de cruzime, a cărui monstruozitate continuă să ne revolte şi să ne fascineze atât de mult timp? La această întrebare încearcă să răspundă Michel Tournier, creionând destinele acestor două personaje, încrucişându-le, reîntâlnindu-le sau despărţindu-le. 

 Michel Tournier (născut 19 decembrie 1924) este un scriitor francez. El a câștigat premii, cum ar fi Grand Prix du roman de l'Académie Française în 1967 pentru Vineri, sau, Cealaltă Insulă și Goncourt Prix pentru Erl-Regele în 1970. inspirațiile sale includ cultura tradițională germană, catolicismul, și filosofiile de Gaston Bachelard. El locuiește în prezent în Choisel și este un membru al Academiei Goncourt. Autobiografia sa a fost tradusă și publicată ca Duhul Vântului (Beacon Press, 1988). El a fost numit ca un pretendent la Premiul Nobel pentru Literatura. 

În această cărticică mov, se poate observa clar subiectul ce se abordează. Recunosc că am crezut că va fi mai mult vorba despre Ioana, decât despre restul personajelor. Poate și pentru că n-am văzut pe la editurile de pe la noi care să publice ceva legat de istoria Ioanei d'Arc. 

Însă, una peste alta, s-a dovedit a fi destul de interesantă chiar și așa. Am terminat-o tot în vreo patru zile.

" - Spui, Ioana din Domremy, că este fată și trimisa Domnului, rostește el. Ești gata să te supui încercărilor pe care am să ți le hotărăsc?

- Voi purunciți, seniore, iar Ioana ascultă repede de ea. "

De aici, Ioana își face cunoscute intențiile la curtea regelui Carol, iar pe lângă intenții își face și un admirator, dar și partener de luptă. Gilles de Rais. Care o socotește pe Ioana ca pe ceva perfect pentru gusturile sale.

[Gilles de Montmorency-Laval, baron de Rais, conte de Brienne (n. 4 septembrie 1404 - d. 26 octombrie 1440) a fost un baron, membru al Casei de Montmorency și alchimist francez. A participat la Războiul de 100 de Ani, obținând ca urmare a realizărilor sale militare și a faptelor sale de vitejie titlul de mareșal al Franței, a fost deasemenea companion al Ioanei d'Arc. El a fost arestat și executat în baza acuzațiilor de crime în serie, violuri, torționare, și necrofilism. A fost sursa de inspirație pentru personajul de folclor "Barbă albastră". ] 

Sursa; Wikipedia

 În orice caz, acest cuplu nu apucă să cunoască alte fațete pentru că Ioana este capturată de englezi și arsă pe rug.

"- Am făcut jurământ s-o urmez oriunde s-ar duce, în cer sau în iad.

- Și s-a dus pe rugul vrăjitoarelor! Tare mă înspăimânți, nepoate, să te apere Dumnezeu de excesele sfințeniei. Cât despre mine, pot să fio acuzat că mi-am strâns averea fără să umblu cu mănuși, dar n-am acuzat niciodată pe nimeni fără ca interesul meu s-o ceară neapărat. Pe când cei care omoară din motive dezinteresate... De ce s-ar mai opri de la treabă? Lăcomia e de o mie de ori mai puțin ucigătoare decât fanatismul. Și iată acum lăcomia mea pune posibilități uriașe la îndemâna fanatismului tău. Cutremurat mă întreb: cum au să-ți folosească?"

Bătrânul ăsta vorbește atât de mult pe limba mea... Oricum, aici este deja vorba de pierderea insuportabilă a lui Gilles, pe care o face cunoscută unchiului său muribund, de la care va avea să moștenească multe lucruri. Pe mai departe Gilees o cam ia razna, încercând s-o găsească pe Ioana în orice chip asemănător. Iar toată această înverșunare l-a condus la executare. 

O cărticică interesantă dacă ești pasionat de istorie. 

Toate cele bune!

Will Grayson, Will Grayson

Autori; John Green și  David Levithan

Editură; Trei

Nr de pagini; 328

Anul apariției; 2015

      John Michael Green (nascut. 24 august 1977) este un scriitor american de literatură pentru tineret și vlogger pe YouTube. Împreuna cu fratele sau, creând Brotherhood 2.0, cel mai popular proiect video online, accesat pe YouTube de peste 30 de milioane de fani Nerdfighter din intreaga lume. A câștigat Premiul Printz pentru romanul său de debut, Looking for Alaska,[1] și cel mai recent roman, The Fault in Our Stars, a fost locul 1 în The New York Times Best Seller list în luna ianuarie 2012, și s-a realizat un film bazat pe acesta, numit Sub aceeași stea. În 2014, Green a fost inclus în lista celor mai influente 100 de persoane din lume, realizată de revista Time.

      David Levithan (născut 07 septembrie 1972) este un tânăr autor american de ficțiune pentru adult și editor. Prima sa carte, Boy Meets Boy, a fost publicată de Knopf Books pentru cititorii tineri în 2003. A scris numeroase lucrări cu personaje gay puternice masculine, mai ales Boy Meets Boy și Naomi și Ely nr Listă sărut. La 19 ani, a primit un stagiu la Scholastic Corporation, unde a început să lucreze la seria baby-sitter Club. Levithan încă lucrează pentru Scholastic ca director editorial. Levithan este, de asemenea, editorul fondator al PUSH, o tipografie young-adult  care aparține de Scholastic Press concentrându-se pe noi voci și noi autori. PUSH publică materiale îndrăznețe pentru adulții tineri și este locul unde Patricia McCormick a început cu Cut 2002.

(Sursa; Wikipedia)

Într-o seară înghețată, în cel mai neaşteptat loc din Chicago, doi adolescenţi – având amândoi numele de Will Grayson – sunt pe cale să-şi intersecteze paşii. Pe măsură ce lumile lor intră în coliziune şi se împletesc, cei doi Will Grayson descoperă că viaţa îi poartă în direcţii noi şi surprinzătoare: aventuri romantice şi punerea în scenă a celui mai de succes musical din istoria liceului.

Amuzantă, dinamică şi emoţionantă, „coproducţia" semnată de John Green şi David Levithan debordează de sensibilitate şi umor – un regal pentru fanii din întreaga lume!

Will Grayson, Will Grayson a intrat direct pe locul 3 în lista de bestseller young fiction New York Times, fiind prima carte cu personaje gay inclusă vreodată în listă.

O poveste plină de adrenalină despre iubirea adolescentină, revoltă, furie, suferinţă şi prietenie, condimentată cu doze generoase de comedie. -- Booklist

Rezultatul colaborării dintre doi maeştri ai literaturii pentru adolescenţi: un roman savuros. -- School Library Journal

O poveste de dragoste efervescentă, care îmbină magistral situaţiile ridicole cu cele realiste. -- Kirkus Review

„puteam să petrec ore întregi punând la cale o anume dorinţă – şi, de fiecare dată, mă loveam de un zid impenetrabil de indiferenţă totală. fie că era vorba despre un hamster sau ca maică-mea să nu mai plângă – sertarul de şosete era deschis şi eu stăteam în spatele raftului cu jucării, cu trei supereroi într-o mână şi o maşinuţă în cealaltă. nu mi-am dorit niciodată ca totul să fie mai bine – numai un singur lucru să fie mai bine. şi niciodată n-a fost. aşa că până la urmă m-am dat bătut. mă dau bătut în fiecare zi.
dar nu şi cu isaac. mă sperie câteodată. că-mi doresc să meargă."

Asta este una dintre puținele cărți pe care le-am terminat în vreo patru zile. N-am altă creație de-a domnului Green, cu toate că i-am citit câteva pagini moka din; Sub aceeași stea, din care am observat că are acel dar de a te înfige în poveste, cu toate că nu e deloc genul meu de carte. Nu suport romantismele infantile. 

Însă, lăsând la o parte gusturile mele personale, cartea e destul de mișto. Risc să mă repet, iar la început am crezut că intre acești doi Will Graysoni se va înfiripa ceva. Deloc, se pare că Tiny Cooper avea alte planuri cu Will Graysonul său. Și anume să-i facă lipeala cu o amică de-a sa, Jane. 

Uneori mi-a fost greu să mi-l imaginez pe Cooper, oscilam între un grăsunel mult prea fericit, sau o gardă de corp mătăhăloasă, mult prea fericită. Eh... poate o să se facă un film și după ăsta.

Cu toate că, lipeala asta nu îmi pare prea veridică, adică Cooper tot îi bagă în cap c-o place, doar că el nu recunoaște că e fraier. Bineînțeles că după se lovește de refuzul lui Will Grayson care câteva capitole bune, tot nu o place. Iar Jane, bineînțeles că se lasă dusă în eroare de Cooper pentru că avea nevoie de ceva care sa înlocuiască lipsa fostului ei misterios. 

Iar tot acest frecuș tipic adolescentin, cunoaște apogeul în noaptea în care îl întâlnește pe celălalt Will Grayson. 

Pe mai departe aflați voi.

Toate cele bune!

Sex la Vatican

Autor; Carmelo Abbate

Editură; Philobia

Număr de pagini; 432

Anul apariției; 2012

Carmelo Abbate (Castelbuono, 05 august 1971) este un jurnalist, eseist și scriitor italian.

Lucrează pentru revista săptămânală italiană Panorama, unde a început ca un colaborator și astăzi el servește ca Senior Editor, în trecut, el a deținut același loc de muncă pentru secțiunea culturală a revistei. Ca reporter sub acoperire a efectuat mai multe investigații majore, în special cu privire la teme sociale și economice, imigrația ilegală și scandalurile Bisericii Catolice: cum ar fi homosexualitatea în Biserica Catolică, sau preoți catolici implicați în pedofilie. Cartea lui Sex și Vaticanul: o călătorie secretă în timpul domniei lui caste a fost destul de curios ignorat de aproape toată mass-media italiană devenind în schimb bestseller în Franța.

     De data asta am sa fac o descriere sumară fără a mai da citate, oricum cine e sufiecient de curios poate vedea pe elefant câteva pagini. Cartea această reprezintă o anchetă jurnalistică, deci faptele care sunt descrise în ea sunt reale. Chiar nu știam că predomină fenomenul ăsta și-n mediul ecleziastic, adică nu-mi putea imagina că un popă are atât de multe probleme, plus ipocrizia care inundă din toate părțile. În decursul acestor multe pagini ne sunt arătate situații de toate genurile posibile. Călugărițe abuzate, preoți cu vieți duble care au copii, preoți care duc o viață frivolă și bineînțeles partenerii lor care suferă.

     Oricum, nu e recomandată homofobilor și ignoranților.

     Toate cele bune!

Marchiza de Pompadour

Autor; Pierre de Nolhac

Editura; Orizonturi

Număr de pagini; 264

Anul apariției; 2003

     Pierre Girault de Nolhac (15 decembrie 1859 în Ambert - 31 ianuarie 1936 la Paris), cunoscut sub numele de Pierre de Nolhac, a fost un istoric francez, istoric de artă și poet.  După ce a studiat la Le Puy-en-Velay, în Rodez și Clermont-Ferrand, Pierre de Nolhac a plecat la Paris, în 1880 pentru a întreprinde un grad literatură la Sorbona și Ecole des Hautes études pratique, unde a mai târziu a devenit director de studii

     A fost membru al Școlii Franceze de la Roma în 1882, a studiat umanismul italian din secolul al XVI-lea. În 1886 el a fost atașat la Muzeul din Palatul de la Versailles și a devenit curator în 1892, înființând un scaun de istoria artei din cadrul École du Louvre, în 1910, apoi sa retras la Muzeul Jacquemart-André în 1920. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1922.

     Activitățile sale în muzeul de la Versailles au fost cruciale, deoarece au contribuit în mare măsură la modernizarea și la restabilirea colecțiilor, inclusiv mobila, care a fost dispersată în timpul Revoluției Franceze. El a jucat un rol în pregătirile pentru Tratatul de la Versailles, care a avut loc la Palat în iunie 1919.

     Pierre de Nolhac a lăsat o parte substanțială de lucru dedicat în mare parte istoriei, în special a umanismului renascentist. În timpul șederii sale la Școala franceză de la Roma (1882-1885), el a descoperit manuscrise nepublicate ale Petrarca din biblioteca Vaticanului, iar descoperirea a ajutat cunoștințe  avansate cu privire la subiectul său

     Monografia lui pe Fulvio Orsini este încă autoritate. De asemenea, el a dedicat mai multe cărți pentru Regina Maria Antoaneta-la Versailles. Opera sa, ca poet a fost recunoscut în timpul său, în special prin prietenul său, poetul italian Gabriele d'Annunzio.

     Biblioteca centrală de la Versailles are multe manuscrise de lucrări majore de Pierre de Nolhac, inclusiv Erasmus și Italia, regina Maria Antoaneta, Nattier, Ludovic al XV și Maria Leszczyńska. De asemenea, sunt disponibile în original discursul său de acceptare din 1924  la Academia Franceză și a corespondenței sale foarte detaliate cu figuri diverse, precum Marcel Proust, Henri Bergson, Leconte de Lisle, Ernest Renan, sau Mussolini Liautey.

     A fost emis un timbru poștal care poartă imaginea lui 13 februarie 1960.

    O stradă din Versailles, în apropierea castelului dintre Pavilionul Dufour și Marele Comună, îi poartă numele.

     El este tatăl pictorului Henri de Nolhac.

                                                                                                                                              (Sursa; Wikipedia)

     Pe măsură ce am citit cartea tot mai mult mult am comparat-o pe Marchiză cu Cinderela, poate că la prima vedere nu sunt asemănări așa de mari, dar în anumite privințe se dovedește acest lucru. Era o mică burgheză  cu o situație potrivită, dar nu de ajuns cât să ajungă la Versalilles.

     Jeanne Antoinette Poisson, s-a născut la Paris pe 29 decembrie 1721 ca fiică a lui François Poisson și a soției lui Madeleine de la Motte. Aceasta a avut un frate mai mic Abel François Poisson de Vandières, care cu ajutorul ei a devenit Marchiz de Marigny

     Din câte am citit și s-a relatat în carte, Marchiza a fost cea mai influentă metresă a timpului ei și a lui Ludovic al XV-lea, poziția ei a fost și de așa natură pentru că n-a manifestat niciun sentiment de aversiune față de curteni sau familia regală, chiar Marchiza îl îndemna pe rege să-i mai ofere atenții soției sale, deși fiul său a detestat-o, a avut ranchiună pentru toate metresele și pentru tatăl sau care avea un comportament libertin.

     Acest lucru n-a oprit-o din ascensiune, care încă din copilărie a fost puternic trezită și alimentată de mama sa. Se spune că Jeanne Antoinette ar fi afirmat o dată că mama ei a dus-o la o ghicitoare care i-a prezis că într-o zi va domni peste inima unui rege, de aici i s-a și tras numele de Reinette (mica regină)

     Deși cam toată familia a avut aspirații înalte, viața lor a fost neliniștită și nesigură, asta pentru că tatăl ei a fost condamnat pentru fraudă în dauna administrației publice și forțat să fugă în Germania. Dar chiar și departe fiind a ținut legătura prin scrisori și s-a interesat de fiica sa. 

     Aceasta și-a petrecut copilăria la Ursuline în Poissy, unde a primit o educație bună, iar spre adolescență, mama ei a retras-o din acel loc și i-a adus tutori acasă care s-o învețe să cânte la clavecin, să danseze, să cânte, să picteze și să recite piese întregi. Îndeletniciri care-i vor folosi foarte mult la Versailles.

     Această lucrare fiind una biografică, nu vreau să mai dau multe detalii, pentru că s-ar pierde curiozitatea și esența ei. Așa că cine e interesat o poate lua de aici.

     Toate cele bune!