Catherine de Medicis

Autor; Honore de Balzac

Editură; Adevărul

Titlu; Catherine de Medicis

Număr de pagini; 300

Anul apariției; 2010

   Honoré de Balzac (n. 20 mai 1799, Tours, Franța – d. 18 august 1850, Paris, Franța) a fost un romancier, critic literar, eseist, jurnalist și scriitor francez.

   El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și a romanului fantastic.

   Apreciat de critica literară, Gérard Gengembre, G. Vannier, cât și de filozofi sau eseiști ca Alain, Albert Béguin el a fost caracterizat drept un autor vizionar de către Albert Béguin.

   În cultura română a avut doi admiratori de valoare, G.Călinescu, cel care milita pentru balzacianism în articolele sale teoretice exemplificând tehnica acestuia în romanul Enigma Otiliei, și de Mircea Eliade, care, în tinerețe și-a dorit să scrie o monografie consacrată operei lui Balzac. Pornind de la motivul androginului, care constituie de fapt nucleul nuvelei de ample dimensiuni Séraphita, Mircea Eliade a dezvoltat teoria sa din eseul Mitul reintegrării[5],.

   Datorită complexității operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica literară din acea perioadă, cât și de cea de astăzi, ca aparținând unei categorii deja existente, aparte.

   El a creat un adevărat monument, "Comedia umană" (în franceză Comédie humaine), ciclu în a cărui componență intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane și eseuri) și 48 lucrări neterminate. Ideea continuității dintr-o lucrare în alta, a uninii, a apărut pentru prima dată în 1830, odată cu gruparea romanelor Sarrasine, Gobseck, sub titlul Scènes de la vie privée.

(Sursa: Wikipedia)

   După cum scrie și în prefața cărții, acest roman este considerat de unii fie istoric, fie filozofic. Eu pot spune că e un pic din amândouă. Acțiunea are loc când evenimentele mocnesc înainte de noaptea sângeroasă a Sfântului Bartolomeu și începe să ni se arate toate conspirațiile și intrigile care aveau loc între hughenoți și catolici. La început pare cam greu de înțeles cum stau lucrurile, însă pe măsură ce parcurgi povestea totul se limpezește. Aș recomanda în caz va dori cineva să citească romanul, să consulte toate sursele posibile ce au legătură cu acea perioadă.

   ''— Dumneata, care ești atât de învățat și care ai văzut atâtea lucruri, întrebă timid Babette, explică-mi și mie ce vor Reformații.

— Spune-ne și nouă cumetre!, strigă argintarul. L-am cunoscut pe pe croitorul răposatului rege și-l credeam un om simplu, fără mare geniu; era cam ca dumneata, aveam încredere în el, și totuși era adeptul acestei noi religii, tocmai el! Un om ale cărui mâini valorau câteva sute de mii de scuzi. Trebuie să fii avut secrete de de dezvăluit din moment ce regele și ducesa de Valentinois au asistat la torturarea lui.

— Teribile secrete!, spuse blănarul. Reforma, dragii mei, continuă el cu o voce scăzută, va da burgheziei pământurile Bisericii. După ce privilegiile ecleziastice vor fi suprimate, Reformații vor ca nobilii și burghezii să fie egali în ceea ce privește taxele, să nu mai fie decât regele deasupra tuturor, dacă vor lăsa totuși un rege în stat. ''

   Blănarul reginei Caterina și a norei sale pe care o detesta, Maria Stuart, înțelegea foarte bine cerințele poporului francez, atât de bine încât și fiul său a fost băgat în conspirația aceasta. Nu degeaba prima parte se numește Martirul Calvinist. Fiul său avea de dat ceva documente reginei Caterina, însă treburile nu au mers chiar cum s-a dorit, iar acesta a îndurat chinuri groaznice, dar acele chinuri i-a adus protecția reginei și un drum lin de viitor avocat.

   Nici la curtea regală lucrurile nu stăteau mai roz, coroană era continuu amenințată și cam singura care încerca s-o apere cu orice preț, era regina. Caterina de Medici întotdeauna a părut ca o femeie de piatră care n-a avut niciun regret când i-au murit copiii și a fost mult timp învinuită de noaptea sângeroasă. Dar a avut și părți bune, ea a inventat acea etichetă strictă și sofisticată, (pe care Maria Antoaneta a detestat-o. ) folosirea furculiței tot aceasta a adus-o în Franța și doamnele de la curte au început să poarte lenjerie. A avut o atitudine și reguli de fier, n-avut niciun amant și a purtat până la sfârșitul vieții doliu după soțul ei.

''— Sunt aproape dispusă să dau o mână de ajutor hughenoților, zise Catherine, fie doar ca să mă răzbun pe acest soldat, pe acest preot și pe această femeie! Ea arătă rând pe rând, printr-o privire de italiancă, ducele, cardinalul și etajul castelului unde se aflau apartamentele fiului său și ale Mariei Stuart. Acest trio mi-a smuls din mâini frâiele Statului pe care le-am așteptat de atâta vreme și pe care această bătrână le-a ținut în locul meu, continuă ea. Dădu din cap spre Loara arătând spre Chenonceaux, castelul pe care tocmai îl schimbase cu cel de la Chaimont, cu Diane de Poitiers. Ma (dar) spuse ea în italiană, se pare că acești domni gulerați de la Geneva n-au bunul simț să mi se adreseze. Pe viața mea, eu nu pot să merg la ei! Niciunul dintre voi nu-și poate risca viața pentru a le duce lor propuneri! ...''

   Ce mai pot adăuga este că locurile, castelele, sunt minuțios și elegant descrise, de te face să-ți imaginezi chiar dacă habar n-ai de arhitectură.

'' Oricine poate să-și imagineze uimirea lui Cristophe (fiul blănarului) la intrarea în această sală a gărzilor, pe atunci atât de vastă și pe care astăzi serviciul militar a împărțit-o în două pentru a face din ea două încăperi; aceasta ocupa, într

-adevăr, la etajul al doilea al regelui, ca și primul etaj al reginei-mame, o treime din fațada cu vedere spre curte, căci ea este luminată de două ferestre la stânga și două la dreapta turnului, unde se înalță faimoasa scară... ''

   Sper că v-am făcut suficient de curioși și în caz vrea cineva s-o citească o am în pc, așa că îmi puteți lăsa un pm dacă vreți cartea moka.

   Și nu uitați, cine nu învață din istorie riscă s-o repete.